zile triste de facere continuă a viitorului. a un nu ştiu ce viitor. cu griji continue în privinţa titularizarii lui. fără satisfacţii. azi mi s-a repovestit despre nedreptăţile astea care-ţi dau asigurări de nelinişti. şi sunt aşa într-o nestare cumplită, scârboasă, continuu recalculată, remodelată. nu ştiu când îşi va reveni ţara asta din somnul ăsta parcă nesfârşit, din lenea mâinilor şi a minţii. ar putea, măcar, să ne ofere curajul de a renunţa la ambiţiile-ceaţă, la nesfârşita oboseală a minţii. mai bine m-aş face florăreasă. sau croitoreasă/ de litere.
azi mi-aş fi cumpărat o rochie. sunt atât de rare rochiile făcute parcă pentru mine. sau spaţiul e de vină. niciuna din toate cele pe care le-am probat nu mă recunoştea. într-una, care îmi venea bine, arătam ca una dintre domnişoarele care n-au griji de titularizări, alta m-a transforma tot într-o astfel de domnişoară, dar înainte de culcare. rochiile arătau bine doar pe umeraş. când le probam, parcă ţipau la mine, se isterizau, îţi scoteau căptuşeala în semn de protest, aproape că se rostogoleau. şi astfel am renunţat. poate a fost ziua de vină, că şi pentru astfel de ocupări e nevoie de momente prielnice, în care mintea să-ţi fie foarte aerisită.
copiii-bigudiii nu sunt deschişi nici la noutăţi muzicale. mi-au spus în faţă că preferă guţă şi hip-hop, în locul lui bach, ane brun, albinoni sau orice altceva de care ei nu au auzit şi nu pot digera. cât păcat.
imi cer scuze…….cu muzica eu am comis-o